Din punctul meu de vedere, o colectie de arta este o daruire, o datorie sacra. O colectie de arta nu numai ca poarta pecetea epocii in care s-a format, dar ea defineste si un om cu personalitate si caracter, cu gusturile si afinitatile sale.
Colectionismul de arta inseamna dorinta de a sprijini arta, de a fi o parte din istoria ei, de a spune povestea ei.
Colectionarul este deopotriva martor si participant, el simte dorinta si nostalgie, salvare si pierdere, veneratie si vanitate. Colectionarul creeaza unitate si coerenta, intru salvarea de pierire, lasand generatiilor un patrimoniu cultural de o valoare insetimabila.
Pastrand alaturi de marile muzee, patrimoniul artistic al unui popor, colectionarul isi asuma astfel, deplin constient, o mare responsabilitate, si va face totul sa corespunda, avand fata de opera de arta aceleasi indatoriri ca si muzeul. Ba, am putea spune ca intre colectionar si opera de arta, legaturile merg mai departe, devin organice, ceea ce nu poate fi in cazul unui muzeu, de aici decurgand grija parinteasca a colectionarului pentru “freamatul cel mai misterios al sufletului”
Ca sa corespunda intru totul acestor cerinte, colectionarul trebuie sa posede insusiri naturale de receptivitate, ce se dezvolta treptat printr-o educatie vizuala si intelectuala ce rafineaza ochiul si simturile, trebuie sa fie intr-o continua depasire de sine.